A world of darkness

White eyes

Sol lucet omnibus...


As vrea ca soarele sa nu mai straluceasca, iar in intunericul orb, oamenii sa fie mai buni. Insa soarele straluceste pentru toti, in moduri nebanuite, iar fiecare are alta parere despre razele lui.
Intr-o zi, luna va dainui peste sufletele nestiutoare, impunand era linistii si a pacii. Intr-o zi...


***


Pasii usori i se auzeau amplificati de mii de ori ,in camera mare si tacuta.
-Tablou...Birou...
-Pahar.
Fetita stranse usor pumnul mic si continua.
-Pat...Scaun...
Inainta cu grija ,pipaind fiecare obiect.
-Oglinda...
-Geam.
Vocea monotona a celeilalte persoane o facea sa se opreasca de fiecare data un moment in loc, pentru a analiza mai atent.
-Geam...patura...
Degetele albe aveau o paloare mortuala, insa frumoasa, stralucioare. Chipul ii era incadrat de suvite galbui-maronii, ce aduceau la culoarea frunzelor muribunde ale toamnei. Avea o gura micuta si rosie ,precum un trandafir, iar obajii ii erau strabatuti de lacrimi sarate...Insa ochii ei aveau ceva special. Genele lungi lasau umbrele jucause sa brazdete fata copilei si o culoare de un albastru atat de deschis se observa dupa pupilele pe jumatate inchise, incat parea ca nici nu exista.
-Carte...


***

Capitolul I

Cu un scartait asurzitor, masina neagra si lucioasa ,se obri brusc pe autostrada. In fata lui o alta masina mai mica si de culoare rosie, oprise si ea. Din ea iesi un barbat masiv, inalt si imbracat straniu.
-Ai vreo problema?
Celalalt barbat ,mai mic decat primul, insa cu o postura la fel de impozanta ,ii zambea ironic.
-Am o problema cu astia ca tine, care nu stiu sa conduca!
Din camera ei, Amice putea auzi totul, pana si cel mai mic zgomot produs de una dintre pisicile vecinei cele ciudate.
-Ai chef de bataie?
-Cred ca glumesti! spuse badjocoritor primul barbat, desi vedea in fata lui doar o masa uriasa de muschi fara minte, sau strategie. Da-te din fata mea!
Degenerarile de situatie erau obisnuite in cartier, insa asta era inca o ora de varf. Cei doi erau imprudenti. Politia putea interveni usor.
Fata nu vroia sa asiste la o `declaratie de masculinitate` ,stiind bine cum se va sfarsi totul. Se ridica lenes din patul cu cearceafuri moi si se indrepta spre usa.
Un poc prelung rasuna.
-Idiotule!

Stia ce tocmai se intamplase. O crima fara sens fusese savarsita in sanul seri, iar de acum incolo nici macar rudele nu isi vor mai aminti de acel cadavru, in semn de respect pentru acesta.
Isi continua tacuta drumul spre holul ticsit de rafturi de carti.
-Amice, de ce ai iesit fara sa anunti? M-ai speriat de moarte!
O femeie desirata, cu fata supta si pometii atat de proeminenti si de albi, incat semana foarte mult cu papusile prost realizate din portelan, statea proptita in usa sufrageriei.
-Scuza-ma mama.
-Nu este nimic micuto. Unde vrei sa mergi?
-Vreau sa beau apa. Ma ajuti?
Ura sa fie ajutata, dar niciodata nu o spusese. De ce? E mai mult decat simplu. Cei din jurul ei deja se asteptau ca ea sa ceara ajutor pentru orice, din cauza defectului ei, fara sa mai intrebe.
-Cum sa nu ,draguta mea mica.
Dulceata pe care mama tocmai o abordase era mai mult decat falsa. Era o adevarata ura fata de propriul copil, o ura ascunsa de bunatatea exagerata.
Apuca bratul lui Amice atat de brusc, incat aceasta tresari.
-Hai!
Fata era atenta la toate detaliile si stia mai bine decat oricine ca pentru femeie, nu reprezinta decat o piedica.
Inaintau incet, astfel incat sa nu loveasca nimic in calea lor.
-Cum a fost astazi, iubito?
-Bine.
-Ce a zis tatal tau?
-Pot veni in vacanta si pot sa stau toate cele trei luni la el.
-Si nu te bucuri scumpo?
-Ba da, mama. Abia astept sa ajung la el.
-O ,Amice...Daca nu vrei sa mergi la el, pot vorbi cu matusa Anne sa mergi la ea.
-Nu mama. Merg la tata.
Intrara pe rand in bucataria micuta. Pe una dintre laturile acesteia se afla aragazul si o masuta ,iar de cealalta parte stateau dulapurile, ghiuveta si cosul de gunoi.
-Iti dau eu paharul?
-Nu este nevoie.
Manutele mici pipaiau de zor suprafata unuia dintre dulapioare, in cautarea unui pahar curat. Intr-un sfarsit, acestea il gasira si il umplura pana la refuz cu apa.
Dupa ce se satura, fata se indrepta simbolic catre mama sa si spuse:
-Lena, nu e nevoie sa te straduiesti sa scapi atat de repede de mine. Sti ca voi pleca oricum.
O grimasa aparu pe fata mamei.
-Mai bine mergi in camera ta. Acum!
-Sigur.
In urma ei auzi cum femeia striga in urma ei:
-Nerecunoscatoare mica! Te-am crescut ca pe un copil normal si tu uite ce faci!
Iesirile Lenei erau obisnuite. Respiratia ei sacadata fusese in felul asta inca de cand Amice o auzise prima data.
Daca vroia sa iasa, trebuia sa il gaseasca pe Uno. Uno este singurul la care tinea cu toata inima si la care nu ar fi renuntat orice s-ar fi intamplat.
-Uno? Cutu, cutu, cutu? Soptea, astfel incat Lena sa nu o auda. Uno? Unde esti?
Un caine mare si alb aparu in spatele ei.
-Aici erai!
Il lua de zgarda colorata si se strecura pe usa de la intrare, nu inainte de a asista pe ascuns la convorbirea telefonica dintre mama ei si noul ei prieten. Il ura de moarte pe acel om. Era scund, indesat si respiratia lui mirosea mereu a usturoi si ficat, insa avea bani ,iar asta reprezenta atuul lui in fata doamnelor.
Iesi rapid.
Afara vantul batea cu putere. O racoare ce nu mai fusese simtita de mult in micul orasel ,stapanea acum. Obrajii fetei se inrosisera ,iar parul ii flutura in toate directiile.
Uno mergea incet, evitand toate pericolele. Privea fix in fata sa, din cand in cand uitanduse in urma. Fusese invatat sa faca asta. Antrenamentul greu pe care il indurase de cand se nascuse, dadea roade. In multe lucruri se asemana cu stapana lui. Nici el nu era nu caine obisnuit si nu alesese singur asta, desi nici nu prea avea cum sa se impotriveasca.
Daca Amice ar fi vazut, cu siguranta i-ar fi urat pe trecatori. Cu toti erau doar niste fiinte cu adevarat infecte, care nu suportau diferitul si faceau tabu tot ceea ce nu avea legatura cu ei. Biserica le intarea atat de mult convingerile ,incat acest lucru nu mai parea o discriminare, ci din contra, oamenii care faceau asta erau considerati perfecti, adevarati sfinti ai lumii muritoare.
Din cand cand cand se auzeau soptite critici `constructive`.
-Uno? Oprestete te rog. Vreau sa merg la Marie.
`La Petite Soar` ...Singurul loc in care puteai vorbi in liniste singur. Separeurile micute si imbacsite de miros de tutun si betisoare parfumate chinezesti si ieftine, erau precum un magnet pentru Amice. Intrase de multe ori aici si din cauza ca proprietareasa, Marie, era intelegatoare, il putea lua cu ea si pe Uno.
Intrara in cafenea la fel de rapid pe cat iesisera din casa, insa cativa oameni de acolo simtisera briza rece ce se strecurase pe usa. In cafenea era cald si bine, putanduse simti cu usurinta gustul cafelei amarui inca de la usa. Isi ocupara locurile obisnuite de langa tejgea si dintr-o data, nimeni nu mai spuse nimic. Fiecare isi vorbea siesi si purta povara unei zile grele. Rareori se mai puteau distinge cateva discutii indepartate de dupa gemurile aburite si acoperite de perdele cu model floral, insa era bine. Nu era acea atmosfera incarcata si nici nu se distingea reprosul fata de iesitul din tipare.
-O ceasca de cafea cu lapte, va rog.
-Imediat.
Fata sparsese totul. Acum vocile se auzeau din ce in ce mai tare, fara sa fie deranjante pentru cineva.