Paraziţii sunt una dintre primele trupe de hip hop din România.
Biografie
În martie 1994, Cheloo (Cătălin Ştefan Ion) înfiinţează Paraziţii. În luna mai i se alătură Ombladon (Bogdan Ionuţ Pastaca). Prima piesă înregistrată este „În Jur” şi a apărut pe 13 Septembrie 1994. O zi mai târziu au susţinut primul lor concert, la balul bobocilor de la liceul Spiru Haret din Bucureşti.
În iarna anului 1994 se alătură formaţiei DJ IES. Primul album, "Poezii Pentru Pereţi", produs independent, a fost lansat pe 15 iunie 1995 şi a fost al doilea album de rap din Romania (după RACLA şi înainte de BUG MAFIA).
Succesul vânzărilor atrage atenţia casei de discuri "Digital Records". Urmează un nou album, lansat pe 5 aprilie 1996, purtând titlul "Nimic Normal "·
Pe 23 iunie 1997 lansează "Suta", ce avea să devină albumul rap al anului. Vânzările depăşesc aşteptările. Urmează o serie de concerte prin ţară şi apariţii pe diferite compilaţii.
În urma unor emisiuni dedicate scenei hip-hop din România, realizate de managerul trupei la radio FM4 AUSTRIA, Paraziţii atrag atenţia casei de film "Lotus Film" din Viena, care devine interesată de o colaborare în vederea realizării coloanei sonore a filmului NORDRAND. Lucru realizat, asfel că Paraziţii devin prima trupă de rap din România ce apare pe soundtrack-ul unui film, cu drepturi de autor plătite, alături de nume celebre precum Ace Of Base, Neneh Cherry, Kelly Family sau Leila K ( martie 1999).
Din martie 1999, Paraziţii încep oficial colaborarea cu REBEL MUSIC, primul label underground din România, axat pe management, impresariat şi producţie.
În aprilie 1999 apare pe piaţă compilaţia „HIP-HOP Murale” editată de A&A RECORDS, ce cuprinde 2 piese noi semnate Paraziţii. Deasemenea, în locul lui DJ IES, este cooptat unul dintre cei mai prolifici DJ din ţară: FreakaDaDisk (Petre Urda; ex-"Morometzii").
Pe 14 iulie 1999 apare albumul "Nici o Problemă", la A&A RECORDS· Acesta este considerat cel mai reprezentativ album de până atunci, cel al consacrării definitive şi primul editat pe CD. În august 1999 - videoclipul piesei „Bagabontzi ’99” egalează recordul de audienţă pe Atomic TV.
În 21 iulie 2000 se lansează albumul "Iartă-mă" împreună cu un concert în Disco Max (Bucureşti). În 2001 apare un nou album, parcă ,mai „greu” decât toate de până acum, „Categoria Grea”. La piesa cu acelaşi nume de pe album se face şi un videoclip care este cenzurat la scurt timp.
Casa de discuri Alpha Sound se desfiinţează în 2002, iar Paraziţii pleacă la Roton unde scot maxi-single-ul "În Focuri" la care se filmează un videoclip fără precedent în România - acesta nu are muzică! Albumul pe care apare piesa "În Focuri" se numeşte "Irefutabil" şi apare în noiembrie 2002, devenind cel mai vândut album al trupei -140.000 de unităţi-. Paraziţii înregistrează un videoclip la piesa "Bad Joke" de pe acest album, dar şi aceasta va fi cenzurată de CNA. Urmează scoaterea pe piaţă a videoclipului "Necomercial".
În 2003 apare albumul solo al lui Cheloo, "Sindromul Tourette". De pe acest album va apare clipul "Vicii" cu Bitză.
În următorul an, 2004, scoate şi Ombladon un album solo, "Condoleanţe". Clipul "Egali din naştere" cu Raku va câştiga premiul VMA 2004.
Paraziţii încep o campanie anti-CNA, astfel apare videoclipul "Jos Cenzura" în care apar personalităţi de marcă din România, dar şi Larry Flynt, preşedintele Hustler.
În iarna lui 2004 apare albumul aniversar care sărbătoreşte împlinirea a 10 ani de muzică şi plecarea trupei de la labelul care i-a consacrat, Rebel Music. Apare clipul piesei "Fuck You Romania", piesă care apare pe acest album aniversar numit "Primii 10 ani", album dublu CD, apărut în varianta necenzurată şi cenzurată. Trupa va folosi pentru lansarea materialelor propria casă de producţie fondată cu ceva timp în urmă, 20CM Records.
În august 2005 apare Maxi single-ul "Violent" şi videoclipul piesei cu acelaşi nume.
În decembrie 2005 apare albumul "Confort 3", album ce aduce trupei Paraziţii atât succes, cât şi un nou conflict cu membrii CNA-ului. Clipul piesei "Praf", single-ul ales pentru filmarea videoclipului, stârneşte reacţia CNA-ului care ajunge la concluzia că acest videoclip instigă la consumul de droguri. Urmează un nou clip Paraziţii, după care trupa ia o pauză pentru ca Ombladon şi Cheloo sa îşi lanseze fiecare câte un album solo.
Pe 30 martie 2006 Cheloo îşi lansează cel de-al doilea album solo, intitulat "Fabricant de Gunoi", având ca piesă de promovare "Operaţiunea cur Pansat", care a fost aleasa pentru primul videoclip de pe album. Un al doilea videoclip a aparut ulterior pe posturile de specialitate, fiind în totalitate un clip animat al piesei "Smoke Flow", o colaborare cu Killarmy.
In aprilie 2007 a aparut pe posturile de specialitate videoclipul piesei "Noapte bună, Bucureşti", un featuring cu Guess Who de la Anonim, primul single de pe albumul lui Ombladon intitulat Cel mai prost din curtea şcolii.
In 2009, Trupa Parazitii se alatura postului Realitatea TV pentru campania "Noi vrem respect!". Pentru a sustine campania, trupa lanseaza si o piesa cu acelasi nume.
Pics